Trăiesc vremuri... de rahat

De vreo cinci zile-ncoace sunt varză. Da' varză-varză! Bătută, călită, murată...
În frumoasa zi de sâmbătă ce a trecut, am avut cretina inspiraţie de a mă lua după nişte prieteni care mă tot abureau cât de bună e o anumită gogoaşă cu brânză, smântână şi o tonă de usturoi de pe la o terasă pe care nu am frecventat-o pâna atunci, parcă simţind eu că ceva nu e ok. Am pus botul la propunerea lor ca viţelul la iarbă proaspătă şi m-am înfiinţat la locaţia cu pricina. Rupt în gură de foame fiind, că nu prea-mi aduc des aminte să mai bag câte ceva sub nas, am atacat cu încredere produsul din farfurie. De mi-o fi plăcut ori ba, sincer nu aş putea zice, că la ora aia aş fi înfulecat şi-un ciolan fără pic de carne, dar cert e că pe moment stomacul meu a părut mulţumit. Am mai povestit vreo două trei prostii şi ne-am retras pe la casele noastre, că doar mai aveam de lucrat în mijloc de duminică.
Nici măcar când mi-am întins fizicul în pat nu mi s-a părut a fi ceva în neregulă. Am adormit ca un plod cu scutecul uscat, dar la un 5 din dimineaţă am belit nişte uochi de parcă dădusem nas în nas cu lupul. Din gât simţeam că îmi ies flacări, iar acidul de-mi inunda gura putea să suplinească cu succes rezerva strategică a unui laborator de chimie. Când am luat buda în braţe, mă mir ca nu mi-au ieşit şi pe nas bucăţele de usturoi omogenizate cu scârbosul ulei în care fusese făcută gogoaşa. O oră am stat chircit prin baie, neputincios de a mă mişca de-acolo. Mi-era într-atât de rau că îmi venea să chem salvarea. Cumva, nici eu nu prea ştiu cum, m-am târât la loc în pat şi cu chiu cu vai am adormit. Dar nu fu lungă fericirea... Am căscat din nou ochii şi-am repetat acţiunea descrisă mai sus, că, vorba aia: repetiţia e mama învăţării. Învăţării să nu fii prost, aş adăuga eu. A treia trezire a fost de-a dreptul spectaculoasă, de data asta într-in concert de maţe ce zbierau, total nemulţumite de ce-ndrăznisem să le fac. Şi drept urmare m-au pedepsit! Cu toată Smecta din casă mi-am cerşit îndurarea...

Vreo trei zile nici n-am avut curaj să mă uit la mâncare, d-apăi să bag ceva în gură. Ieri am prins curaj şi am ciugulit ceva, nu de alta dar mă cam lăsase rezerva de energie iar târâş nu-i decent să te duci la servici. Azi voi experimenta o masă de om mare şi poate mâine reîncep să zâmbesc..