sâmbătă, 2 ianuarie 2010

De foame

Ca rod al înţelepciunii populare, nu chiar cu mult timp în urmă un coleg îmi zicea că nu e ok să purcezi la cumpărături de bucate cu burta goală. Nu de alta, dar ai putea trăi cu impresia că eşti capabil să mănânci rafturile unui întreg supermarket. De auzit l-am auzit, evident, că altfel nu reproduceam măreţele cuvinte, dar se pare că nu am prea băgat la căpăţână ce eram sfătuit. Drept pentru care, uşor lihnit de foame, am luat-o pe înserat la pas prin Real. Recunosc spăşit, intenţiile iniţiale erau mai mult decât decente, doar finalizarea a fost un dezastru. Am intrat acolo fiindcă îmi era în drumul de pe coclaurile bătute şi nu-mi doream decât o pâine şi să arunc un ochi pe standurile cu cărţi. Ceea ce am şi făcut. Doar că lenea mi-a şoptit că aş fi băiat deştept dacă n-aş rata o sesiune de cumpărături culinare, din moment ce tot mă aflu într-o atare locaţie... Şi nici măcar nu mi-a luat mult; în mai puţin de jumătate de oră am balotat de pe rafturi cam tot ce am visat că aş băga sub nas. Pateuri, brânzeturi de vreo mie de feluri, pulpe de frecat prin pungi magice, peşti decedaţi şi îmbălsămaţi în sos tomat, salamuri uscate mai mult sau mai puţin, niscaiva cutii de îngheţată, ceva dulciuri că de, şi eu mai sunt copil, al lui mama cel puţin... Şi ar fi fost bine dacă mă rezumam la astea, dar cum maţele îmi urlau de îmi era jenă că se aude în întreg magazinul, m-am concentrat şi asupra bucatelor gătite, drept pentru care din coşul meu nu au lipsit ceva pârjoluţe de porc, un pui dolofan bine rumenit, ceva varză cu kaiser, puţină fasole cu cârnaţi, o babană salată bulgărească, neşte plăcintă cu brânză cât să hrănesc întreg blocul... Când am ajuns la casă m-am întrebat dacă mi-am făcut cadou încă un home cinema. Iar când am ajuns acasă şi am început să le stivuiesc în frigider citind pe sărite termenele de garanţie m-am prins că nu am să apuc să mănânc nici un sfert din ce am achiziţionat înainte să le crească frunze... Aşa că, ascultaţi un sfat de la un om în vârstă: când vă e foame mergeţi la restaurant, că altfel aruncaţi banii degeaba!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright 2009 Vorbe grizonate. Powered by Blogger Blogger Templates create by Deluxe Templates. WP by Masterplan