Când convorbirea s-a întrerupt brusc mi-am dat seama că vorbeam de o oră la telefon. Cu mama. Depănam amintiri despre anii mei de liceu, despre prostiile pe care le făceam pe atunci, despre colegi şi profesori, note şi caracterizări de-ale dascălilor, despre cum chiuleam cu băieţii ca să mergem la mici aromatizaţi cu bere... Dacă aş putea face un salt înapoi în timp cred că perioada aia, a anilor de liceu, aş alege-o ca destinaţie. Libertatea pe care o simţeam, lipsa grijilor, nebunia care ne caracteriza pe toţi mă face să-mi fie dor de cum trăiam şi cum simţeam pe-atunci.
Din păcate motivul pentru care am aterizat în perioada adolescenţei a fost unul extrem de trist: a murit profesorul meu de matematică.
Domnul Loghin, aşa îi spuneam pe atunci şi la fel simt să-i spun şi acum, a fost profesorul pe care l-am respectat şi îndrăgit cel mai mult din toţi anii mei de şcoală. Era un om "cu clasă", un bărbat stilat, de un calm desăvârşit, un dascăl de la care simţeai că ai ce învăţa, şi aici nu mă refer doar la materia pe care o preda. Cu toţii îl îndrăgeam şi era singurul pe care ne abţineam să-l scoatem din sărite. De pe atunci era bolnav de inimă şi ştiam cu toţii că nu are voie să se enerveze, dar nu cred că ăsta era motivul pentru care ne comportam altfel la orele lui.
Ţin minte de parcă ar fi fost ieri cum m-a bătut pe umăr într-o zi de prin clasa a zecea şi m-a rugat să-i "împrumut" pachetul din care tocmai extrăsesem o ţigară din care trăgeam voluptos. Şi culmea, chiar a fost cu împrumut. După ce am terminat a XII-a, în vacanţa de Crăciun, ne-am reunit cei din gaşca din liceu şi am luat-o la colindat. N-au fost mulţi profesorii pe la care am mers, dar domnul Loghin a fost primul. Am stat destul de mult la el, am râs, am povestit, el a glumit mult cu noi iar înainte de plecare a deschis un dulap din care a scos pachetul de ţigări pe care i-l dădusem cu doi ani în urmă. Era chiar acela, ţineam eu minte că mă cam ofticasem că am apucat să fumez doar doua ţigări din el... Mi-a zâmbit şi mi-a spus că a venit timpul să-mi returneze ceea ce i-am "împrumutat"...
Cred că a fost ultima dată când ne-am văzut. M-a întristat profund să aflu că dascălul meu s-a stins şi a plecat dintre noi. Chiar dacă-s mulţi anii de când nu l-am mai întâlnit, tot simt că lumea mea a devenit mai săracă acum că nu mai e...
Odihneşte-te în pace, domnule profesor...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu